Asociatia Pavel

PROIECTE

Proiecte si programe desfasurate din 1997 pana in prezent, 2011

Mai multe puteti afla si pe: http://www.asociatiapavel.ro/index.php?ln=ro&cat=1  si pe http://www.asociatiapavel.ro/programe.php

Proiecte pentru viitor

  1. Mentinerea si continuarea programelor si activitatilor prezente
  2. Crearea Scolii de spital pentru a sprijinii reintegrarea copiilor si tinerilor cu spitalizari indelungate in sistemul de educatie.
  3. Cumpararea unei case cu gradina si livada, la tara, intr-o zona de deal, in apropiere de un centru medical - pentru a fi transformata intr-o casa de odihna si tabara, unde copiii bolnavi si familiile lor pot petrece o vacanta frumoasa, gratuita. Deasemeni, dorim sa cumparam inca un microbuz cu 8+1 locuri, pentru a fi folosit in transportul copiilor la aceasta tabara/ casa de odihna, in alte excursii, in weekend - uri, la diverse evenimente ce se pot organiza pentru ei. Deja avem un microbuz datorita sponsorizarii UNICREDIT si fundatiei UNIDA.
  4. Acesta poate fi folosit ocazional si ca ambulanta - pentru transportarea copiilor familiilor foarte sarace, foarte bolnavi.
  5. Cumpararea unui spatiu in apropierea spitalului Fundeni, pentru a fi utlizat ca spatiu de gazduire a bolnavilor si /sau familiilor in timpul tratamentului si de gazduire a unor spatii destinate sustinerii familiilor cu copii bolnavi: camera de joaca si scoala de spital, centru de consiliere, secretariatul organizatiei...
  6. Extinderea activitatilor si pentru pacientii adulti din Institutul Oncologic, prin creerea de grupuri suport pentru acestia (pentru cel putin 60 de beneficiari pe saptamana - ceea ce presupune angajarea a cel putin doi psihologi si doi asistenti.

Activitatea desfasurata de asociatia P.A.V.E.L. pentru copiii si tinerii bolnavi de cancer si familiile lor a avut si are loc in cele trei sectii de oncopediatrie si hematologie pediatrica din: Institutul Oncologic 'Prof. Dr. Alex. Trestioreanu' (I.O.B.), din Institutul Clinic Fundeni si din Spitalul Clinic de Urgenta "M.S.Curie" (Budimex). Pentru doi ani, am ajutat si la sectia de oncopediatrie a Spitalului "Dr. Victor Gomoiu", sectie care intre timp s-a desfiintat. Aceste sectii trateaza circa 65 % din copiii si tinerii cu boli oncologice din tara.
In prezent asociatia desfasoara urmatoarele tipuri de activitati si servicii, sustinute prin sponsorizari de la diverse companii, persoane individuale, organizatii. Din 2008, activitatile Asociatiei P.A.V.E.L. au fost acreditate.
1. Servicii de asistenta si consiliere psiho-sociala si juridica, de informare si indrumare, intermedierea comunicarii cu clinici din strainatate, sprijin material, furnizate in cadrul Centrului de Resurse si Servicii P.A.V.E.L. (I.O.B., camera 116) pentru copii/ tineri bolnavi de cancer si familiile acestora, reprezentand o continuitate a proiectului ”Construind un viitor pentru copiii din Romania” inceput in 2007. Serviciile sunt asigurate zilnic celor internati in IOB (Institutul Oncologic Bucuresti) si Institutul Clinic Fundeni de catre asistenti sociali si psiholog. Tot aici functioneaza din 2007, cu sprijinul Romtelecom, TelVerde cu numarul 0 800 800 421, linie telefonica disponibila gratuit,  numar la care pot fi oferite informatii copiilor si adolescentilor bolnavi de cancer, parintilor precum si publicului larg interesat. TelVerde (Cancer Helpline) este primul si singurul telefon de acest tip din Romania. In cadrul Centrului exista o baza de date cu informatii pentru serviciul Help-line, o biblioteca cuprinzand carti utile pentru copii, parinti si pentru profesionisti. Cheltuielile anuale pentru sustinerea Centrului de Resurse si Servicii necesita un buget care sa sustina echipa de specialisti. Din 2007, sponsorizarile au venit atat din partea unor organizatii, cat si a unor companii, ca: Sanofi Aventis, United Way, Porsche, Romtelecom, Microsoft, Piraeus Bank, OAK foundation, Scoala Americana, Edefau Technik,...
2.  Servicii si activitati de terapie prin joc si arta in cadrul programului permanent Camere de joaca P.A.V.E.L. initiat din 2002 la Spitalul Clinic de Urgenţã „Maria Sklodowska Curie” (Budimex) - cu o medie 70 beneficiari pe an, si din anul 2007 la Institutul Oncologic Bucuresti (I.O.B.) - cu o medie de 100 de benefeciari pe an. Serviciile sunt asigurate in program de 6 - 8 ore pe zi la fiecare locatie, de catre asistenti sociali sau psihologie, absolventi de invatamant superior, cu calificare ulterioara si pentru ludoterapie. a fost creata o camera pentru activitati de recreere si de sprijin si pentru tinerii de la sectia de oncopediatrie al I.O.B., iar in curtea I.O.B.a fost amenajat un loc de joaca si de odihna pentru tinerii pacienti. Din octombrie 2010, camera de joaca (ultima ramasa in intreg spitalul) de la Spitalul Budimex a fost inchisa si transformata intr-un salon. Sponsorizarile pentru sustinerea acestui program au fost facute de catre companii, organizatii si persoane particulare, ca: United Way, Unicredit, IWA, MOL, Sanofi Aventis, Amgen, Novartis, Romtelecom.
3. Servicii de cazare gratuita a familiilor ce vin cu copilul la tratament in Bucuresti, prin administrarea unui apartament  de 5 camere (sos. Mihai Bravu, nr. 311-313, Bl. SB 1, Sc. 1, Ap. 1, sector 3, Bucuresti, o continuare a proiectului Casa Parintilor P.A.V.E.L. inaugurat  in 1998; apartamentul este pus la dispozitie in mod gratuit de catre o fundatie olandeza). In Casa Parintilor se desfasosara si diverse activitati pentru parinti si copii; acest spatiu a fost primul in Romania cu aceasta destinatie si printre foarte putinele in prezent! De la infiintare, 1998 pana in 2009 la Casa Parintilor au fost inregistrate peste 1450 de intrari pentru gazduire pe diferite perioade de timp, asociatia asigurand serviciul de administrare si cheltuielile curente de intretinere. Acesta este primul si singurul spatiu de acest fel oferit familiilor cu copii bolnavi de cancer. Sponsorizari au venit pentru plata intretinerii de la SKIN si compania Roche.

Anul acesta fundatia olandeza, propietara acestui apartament doreste sa vanda acest apartament si, datorita activitatii desfasurate de organizatia noastra pana in prezent, s-a facut o oferta astfel incat acest apartament sa revina Asociatiei P.A.V.E.L..

P.A.V.E.L. va trebui sa cumpere apartamentul cu 30.000 de euro, platibili pe parcursul a 2 ani, in 2 rate, incepand cu acest an. Mentionam ca Asociatia P.A.V.E.L. nu detine pana in prezent nici un spatiu, iar cazarea gratuita a familiilor cu copii bolnavi de cancer este extrem de utila, dar si unica in tara. De aceea, facem apel la sustinerea Asociatiei P.A.V.E.L. pentru a cumpara acest spatiu.
4. Organizarea de evenimente pentru copiii bolnavi sau vindecati (serbari la marile evenimente ale anului: Craciun, Paste, 1 iunie, 15 februarie - Ziua Internationala a Copilului cu Cancer dar si zile de nastere ale copiilor, participari la spectacole (circ, filme, muzee, zoo,..), in excursii si tabere, la expozitii de desene (in 2002, la Ambasada Marii Britanii, la Primaria Capitalei, in spitale, la ONGFest Bucuresti (2010). in 2010, desenele a 10 copii romani, bolnavi de cancer, trimise de P.A.V.E.L. au fost alese sa fie incluse in Antologia europeana cu lucrari de arta ale copiilor din EU) si obiecte realizate de copiii si tinerii bolnavi (la IWA Bazaar (2009, 2010, 2011), la expozitia de la Primaria Capitalei,..), etc.).

S-au organizat excursii prin tara (Polovragi, Brasov (multumita invitatiilor facute de catre FABC), Bran, Vulcanii Noroiosi, Navodari (multumita ajutorului oferit de catre Mitropolia Dobrogei), si sase tabere la Manastirea Hurezi (tabara de creatie fiind organizata in 2009, in 2010 si 2011), Poiana Brasov (2011) si Eforie Nord (2010 si 2011) si s-a asigurat in mai multi ani consecutivi participarea unor supravietuitori la evenimente internationale; spre exemplu in 2009, 4 supravietuitori impreuna cu un reprezentant din partea asociatiei P.A.V.E.L. au participat la proiectul international - 'Hands Tenacious of Live' (tabara de creatie si de schimb cultural pentru tinerii supravietuitori ai cancerului), proiect desfasurat de organizatia LOSEV din Turcia. Tabara a avut loc in Cappadocia si Ankara, echipa reprezentand cu succes Romania. In anii anteriori, tineri supravietuitori au participat la intalniri internationale cu alti tineri, alaturi de reprezentanti ai Asociatiei P.A.V.E.L., in Luxemburg, Irlanda, Canada, Spania si Germania. In 2010 si 2011, un grup de 7 copii, 7 parinti si 2 insotitori de la Asociatia P.A.V.E.L. au participat alaturi de copii si parinti din alte 7 tari europene la World children's Winners Games (13-16 iunie 2010 si 2-5 august 2011), organizate la Moscova de catre Russia The Grant a Life charity foundation si Football Club Lokomotive. Doi dintre copiii romani au castigat fiecare in 2010, la tenis de masa si sah, locul doi.

Datorita sponsorizarii venite din partea angajatilor si fundatiei bancii UniCredit, anul acesta s-a reusit obtinerea unui microbuz cu 8+1 locuri, ce va fi folosit pentru iesirea in week-enduri si mici excursii cu copii si parinti. Aceste evenimente au putut avea loc datorita sponsorizarilor venite de la multe compani, ca: Novartis, Unicredit, Romtelecom, AdPharma (Sensiblu), maicutelor de la Sfanta Manastire Hurezi, Omnitoys, Danone, compania de transport Obada, SKIN, Andreas Stihl motounelte, Piraeus Bank, Eurotabros, Romken, Citrus Fresh, Sanofi Aventis,...si de la persoane particulare.
5. Ajutorarea familiilor, la solicitarea acestora si la recomandarea medicului, prin contactarea spitalelor si clinicilor de specialitate din tara si strainatate. Astfel, multe, multe familii au beneficiat de-a lungul anilor de ajutorul nostru - fie prin consiliere legat de procedura, fie prin obtinerea de contacte peste hotare si pregatirea documentelor necesare, fie chiar si prin obtinerea in trecut (inainte de intrarea in UE), pentru unele cazuri, tratarea sau investigarea gratuita in strainatate. Astfel, datorita intermedierii realizate de Asociatia P.A.V.E.L., mai multi copii au beneficiat de tratament, operatie, investigatii medicale sau transplant de maduva, peste hotare sau in tara. Din 2007, s-au primit sponsorizari pentru sustinerea acestor familii de la mai multe companii sau organizatii: AdPharma (Sensiblu), Porsche, Cosmote, BCR, Pfizer, Bella, Alpha Bank, Scoala Americana, Edefau Technik, SKIN .. si de la multe persoane particulare.
La fel, se ofera  ajutor material (in functie de posibilitatile organizatiei), prin oferirea de obiecte de imbracaminte, pampers, prin cumpararea de alimente (timp de doi ani s-a asigurat saptamanal aprovizionarea fiecarui parinte internat cu copilul in spital), dar si in prezent )tuturor celor care au soliciatat astfel de ajutor de la cele trei sectii), playta unor investigatii medicale (RMN, CT, uneori PET CT (in functie de posibilitati), cumpararea de medicamente la cererea familiilor si a medicilor (intr-un an, datorita sponsorizarilor s-au sustinut financiar toate cazurile urgente ce aveau nevoie de anumite medicamente, dar si pe parcursul celorlalti ani au fost cumparate medicamente celor care aveau o situatie materiala precara - beneficiind astfel zeci de copii si tineri bolnavi), procurarea de scaune cu roti; s-au distribuit gratuit in ultimii 4 ani: peruci, scaune cu roti, peste 750 de proteze de san pentru pacientele adulte (sponsorizare de la SKIN, dar in 2010 si in colaborare cu organizatia Casiopeea), imbracaminte si alte bunuri,.. In 2010 si jumatate a anului 2011, au fost peste 350 de beneficiari parinti si copii, si peste 100 de pacienti adulti.
Datorita demersurilor facute de Asociatia P.A.V.E.L. peste 250 de familii au obtinut in 2009 si 2010 ajutor financiar de cel putin 1500 Ron, fiecare) de la Administratia Prezidentiala, s-au atrans fonduri pentru ajutorarea directa a multor familii cu copii bolnavi, facandu-se un constant apel public; la fel, unii copii au obtinut burse pentru scoala datorita Fundatiei Dinu Patriciu..
In 2010, cu ajutorul unor prieteni de peste hotare, s-a creat un sistem de ajutorare in sistem de urgenta cu medicamente ce nu se gasesc in tara (Teniposide (Vumon, VM-26), Daunoblastine (Cerubidine, Daunorubicine), Actinomycine D (Cosmegen Lyovac 0.5 mg), Procarbazine (Natulan), Metrotexate 2,5 mg tablete, Vinblastine (velbe 10mg fl.), Kidrolase, Erwinase, Melphalan, BiCNU, Dexametazona (oral),.......)), dar care sunt recomandate de medici si solicitate de pacienti sau familiile acestora. In acest scop s-au creat doua noi site-uri: www.farmaciainternationala.ro si http://apeluriumanitare.wordpress.com . In 2010 si 2011 s-au platit de catre PAVEL pentru medicamentele necesare aduse din strainatate pentru tratarea copiilor, cam circa 25.000 euro/an, iar pentru plata unor investigatii medicale de tip RMN, CT sau PET/CT, investigatii medicale ce nu au mai fost asigurate de Casa de Asigurari de Sanatate sau a unor echipamente medicale (catetere,..) sume similare.

6. Imbunatatirea conditiilor din spitale, prin obtinerea de donatii si sponsorizari pentru acest scop.  Pe parcursul anilor, cu ajutorul sponsorilor, adusi de catre Asociatia P.A.V.E.L. s - a realizat dotarea cu:
- mobilier de spital si alte bunuri pentru sectia de hematologie copii, de la Institutul Clinic Fundeni si pentru sectia de oncopediatrie a spitalului M.S.Curie (cu ajutorul fundatiei olandeze SKIN, au fost organizate in anii 1997 -1999, cinci transporturi cu mobilier si echipamente pentru aceste spitale, dar si cu bunuri pentru alte asociatii si institutii din Romania) si cumpararea a 4 frigidere pentru sectia hematologie copii (sponsor, fundatie germana);
- dotarea sectiei de oncopediatrie a spitalului M.S.Curie cu 1 "hota" pentru pentru prepararea tratamentului citostatic (pentru protectia personalului medical-sponsor fundatie germana) si cu 1 frigider pentru pastrarea medicamentelor;
- reamenajarea sectiei de Terapie intensiva a spitalului Dr. V. Gomoiu (2003 - 2004), dar si a celorlalte sectii (sponsor SKIN);
- reamenajarea in 2007 a Centrului de Resurse si Servicii P.A.V.E.L., a cantinei de la sectia de oncopediatrie a IOB, a salilor de joaca de la IOB si M.S.Curie si a locurilor de relaxare pentru parinti din sectiile de oncopediatrie de la IOB si M.S.Curie ( mai multi sponsori: Sanofi Aventis, Novartis, IWA,..);
- dotarea in 2008, cu mobilier de spital, a sectiilor de oncopediatrie si terapie intensiva de la IOB (sponsor fundatia SKIN);
- crearea parcului de relaxare si a terenului de joaca in curtea Institutului Oncologic (sponsor UniCredit), in 2009
- dotarea in 2009 cu echipamente (1 aparat analizator de gaze si ioni in sange, 1 coagulometru, 20 de suporti metalici pentru perfuzie, 2 cantare electronice, in valorare de 40.000 RON) a sectiei de hematologie pediatrica a Institutului Clinic Fundeni (sponsor IWA)
- dotarea in 2009 cu 1 "hota" pentru pentru prepararea tratamentului citostatic (pentru protectia personalului medical), de circa 55.000 RON, la sectia de oncopediatrie a Institutului Oncologic (sponsor IWA)
- dotarea in 2011 cu diverse echipamente si materiale; s-a finantat cu o suma generoasa cumpararea kitului de reactivi pentru determinari hematologie compatibil cu analizorul MS4-5 cu 1000 de teste, a panelului de teste de biochimie CHEM 14 compatibil cu analizorul Mscan II (cu 500 de bucati de rotor  14 parametri biochimie), a 3 computere cu imprimante pentru cabinetele personalului medical din sectie si a mai multor piese de mobilier medical pentru sectia de oncopediatrire de la I.O.B in valoare totala de 100.000 lei (sponsor: compania Thales).
- crerea si dotarea unor spatii in spitale: Centrul de Resurse si Servicii P.A.V.E.L. in I.O.B. (sponsorizat de catre UICC, Sanofi Aventis si IWA), camerele de joaca (sponsorizari de la Novartis, Sanofi Aventis, IWA, Joshua Foundation, UniCredit, Amgen...)

- participarea in parteneriat si alaturi de RO-Club Maraton la organizarea Crosului Aripi Deschise, in beneficiul Sectiei de hematologie pediatrica din Spitalul Clinic Fundeni (29 octombrie 2011), pentru procurarea de aparatura medicala (suma stransa a fost de 11.000 de euro din cei 20.000 de euro propusi ca target).;
7. Participari la campanii si concerte umanitare, conferinte si alte actiuni, in favoarea copiilor  bolnavi de cancer; de exemplu:  

·      Participarea la strangere de fonduri alaturi de emisiunea "Surprize,    Surprize", in cadrul campaniei   "Pretuieste Viata" din 2004-2005, in favoarea sectiilor de transplant de maduva din tara din Bucuresti, Timisoara, si Tg. Mures;  ca urmare a acestei campanii a fost stransa pana in aprile 2005, suma de 179.869 Euro, incluzand si dobanda - suma transferata in totalitate din conturile Asociatiei P.A.V.E.L. (deschise pentru aceasta campanie), in conturile celor trei sectii de transplant de maduva din Bucuresti, Timisoara si Tg. Mures  (Clinica III - Compartimentul de Transplant Medular al Spitalului Clinic de Urgenta pentru Copii „Louis Turcanu”, Timisoara, Departamentul de Hemato-Oncologie si Transplant Medular al Institutului Clinic Fundeni, Bucuresti si Clinica de Hematologie si Transplant Medular al Spitalului Clinic Judetean de Urgenta, Targu Mures). Fiecare sectie de transplant a primit aceeasi suma de bani.

·         De asemenea, organizarea a doua concerte umanitare, in 2002 si 2003

·       Campanii Teledon de strangere de fonduri pentru realizarea unor tratamente sau operatii in strainatate sau atragerea de ajutoare financiare catre familiile cu copii bolnavi, la solicitarea acestora, organizate pentru 18 copii si tineri in 2010, 2011 si 2012. Aceste campanii au fost facilitate si uneori sponsorizate de catre Romtelecom si organizate de catre Asociatia P.A.V.E.L. Din august 2011 s-au deschis si linii de donatii online pentru copii sau tineri aflati in situatii speciale.

·     „Nu trece nepasator” -  s-a desfasurat o campanie de sensibilizare a opiniei publice pentru ajutorarea copiilor cu afectiuni oncologice, din 4 aprilie – 6 ianuarie 2012.

·         Un apel la numarul de telefon 0900.900.082 (numai din reteaua Romtelecom) costa 2 euro, dar pentru acesti copii 2 euro de la fiecare dintre noi înseamna o sansa la viata, o sansa la tratament si îngrijire. Cu sumele strânse în urma campaniei, Asociatia P.A.V.E.L. doreste sa sprijine copiii si familiile lor, prin asigurarea unui tratament adecvat si a unei bune îngrijiri medicale.

·     In 24 mai 2011 s-a organizat un bal caritabil Fun for Life, in beneficiul copiilor bolnavi de cancer, bal organizat de catre un grup de studenti de la Facultatatea de Administratie si Management Public - ASE Bucuresti, voluntari in cadrul Asociatiei P.A.V.E.L..

·       Tot din 24 mai 2011,  Baneasa Shopping City a lansat pentru prima data în România primul HOPE POP-UP STORE caritabil. Magazinul a fost deschis timp de o luna cu ajutorul unui numar impresionant de celebritati – designeri, actori, cântareti, pictori, scriitori, sportivi – care au donat si speram ca vor dona obiecte personale. Baneasa Shopping City a directionat întreaga suma strânsa în urma comercializarii acestor obiecte catre Asociatia P.A.V.E.L. si copiii bolnavi de cancer din România, prntru asigurarea de catre organizatie a unui tratament adecvat si a unei bune îngrijiri medicale.. HOPE POP-UP STORE este un magazin conceptual, deschis în Baneasa Shopping City în cadrul caruia au fost puse în vânzare, în exclusivitate, obiecte personale ale celebritatilor donate de acestea – de la articole vestimentare, accesorii pâna la piese de colectie.

·     Campanii pentru atragere de fonduri pentru programele pentru copii, prin directionarea a 2 % din impozitul pe profit al salariatilor, dar si pentru atragerea sponsorizarilor din partea companiilor.

·     Participarea in trei ani consecutivi: 2009, 2010 si 2011 la Targul de Craciun (IWA Bazaar), unde s-au vandut diverse obiecte realizate de catre voluntarii si membrii echipei, in beneficiul copiilor; participarea la targul de Craciun organizat de BRD, dar si la evenimente similare, targuri ONG-uri, organizate de FDSC (ONGFEST), BRD, Petrom, Agora.

·   Participarea in parteneriat si alaturi de Fundatia Casiopeea la organizarea in 2010 si 2011 a Crosului Casiopeea, pentru strangerea de fonduri pentru cumpararea de proteze mamare pentru 250 de femei.

·    Reprezentantii si membrii echipei au participat de-a lungul anilor la conferinte, intalniri, seminarii si traininguri nationale si internationale, unde s-au facut schimb de  experienta si legaturi utile cu alte organizatii, la fel un puternic lobby pentru copiii bolnavi din Romania.

S-au organizat si /sau sustinut campanii umanitare pentru copii si tineri bolnavi prin obtinerea de numere de Teledon de la Romtelecom, incepand cu 2010, s-a facut mediatizarea a mai multor copii pe blogul organizatiei: http://apeluriumanitare.wordpress.com , pe Facebook, prin campanie de emailuri, prin facilitarea aparitiei mai multor cazuri la posturi TV: Trinitas, 10TV; prin aparitia unor articole in ziare: Clic, Adevarul,.. si alte bloguri! Multumim tuturor pe aceasta cale!

In 2010 si 2011, Asociatia P.A.V.E.L. a organizat conferinte nationale de oncopediatrie la care au participat reprezentanti ai organizatiilor din toata tara si specialisti oncopediatri.
8. Activitati de advocacy in tara si strainatate pentru copiii si tinerii cu cancer, militand pentru omologarea medicamentelor ce intra in tratamentul lor si nu se gasesc in tara, dar si a imbunatatirii conditiilor de viata si de tratament; de exemplu, reprezentarea la mitingul de protest al pacientilor cu cancer din primavara 2007, cand  organizatiei a cerut Ministrului Sanatatii lista de revendicari pentru bolnavii de cancer si solutionarea lipsei medicamentelor ce intra in tratamentul pacientilor cu cancer care nu se gasesc in spitale si chiar in Romania. Participarea la conferinte nationale si internationale - unde reprezentantii Asociatiei PAVEL si supravietuitori de cancer, au facut lobby sustinut in favoarea copiilor bolnavi de cancer din Romania, au impartasit organizatiilor si autoritatilor informatii despre situatia copilului bonav de cancer din Romania, au stabilit legaturi cu multe organizatii similare si specialisti in oncopediatrie militand pentru drepturile copiilor pacienti. Au avut un puternic suport din partea mass-mediei: Trinitas, Sanatatea TV, 10 TV, Europa FM, Speranta TV, ziarul Adevarul, ziarul Clic,....
9. Publicarea de brosuri si pliante cu caracter informativ despre cancer, drepturile pacientilor, dieta si preventie. Crearea a doua website-uri: www.asociatiapavel.home.ro si www.asociatiapavel.ro
10. Crearea si amenajarea in curtea Institutului Oncologic ‘Prof. Dr. Alexandru Trestioreanu’ din Bucuresti, a unui spatiu de joaca si relaxare in aer liber, cu pavilion, banci si masute, echipamente de joaca. De acest proiect beneficiaza atat copiii cat si parintii copiilor bolnavi de cancer  si pacientii adulti internati si familiile lor. Acest proiect s-a putut realiza datorita proiectului asociatiei sponsorizat de banca Unicredit Tiriac, prin programul Gift Matching, spatiul fiind inaugurat in luna august 2009.
11.Amenajarea unui spatiu in Institutul Oncologic (camera 115, la parter, langa Centrul de Resurse si Servicii P.A.V.E.L.), ce este destinat activitatilor de suport psihoterapeutic, spiritual, educare si deconectare  pentru copil / tanar si mama. In locul orelor de apatie si depresie de langa patul din salon, copiilor si parintilor li se acorda : consiliere psihologica si emotionala specializata, sustinuta de terapeuti dedicati, li se ofera vizionari de filme documentare si artistice, lectii sustinute de profesori voluntari pentru recuperarea educationala a copiilor cu stadii remisive ale bolii.
12. Desfasurarea in perioada 01.07.2010 – 01.11.2010 a „Campaniei pentru atragerea atenţiei asupra  simptomelor şi semnelor  de cancer la copii” (finantata de catre UICC) in 4 judete (6 orase: Buzau, Bucuresti, Campulung, Curtea de Arges, Rm. Valcea, Giurgiu): Arges, Buzau, Giurgiu si Valcea finalizata printr-o conferinta in Bucuresti.   Campania de constientizare si informare a inclus: traducerea si adaptarea unor materiale, brosuri, pliante, distribuirea si diseminarea amplă a informatiilor, seminarii şi conferinta regionale, comunicări publice. Ca urmare s-au realizat 2 brosuri (cate 1000 exemplare fiecare), 3 pliante (cate 1500 exemplare, fiecare), 1 afis (500 exemplare) si afise pentru seminarii. Cele doua brosuri sunt: ’Semne ale cancerului la copii, adolescenti si tineri’ (Adaptare dupa “Signs of Childhood Cancer”, from Ped - Onc Resource Center) si ’Algoritmi de trimitere adresati asistentei primare’ (adaptare dupa “Referral guidelines for suspected cancer” (NICE))

1000 pentru viata

Emisiuni Sanatatea TV

Intro. You need Flash to see it.

Galerie foto

GALERIE FOTO


Newsletter




Directionati 2% catre Asociatia P.A.V.E.L.. Formular 230
Formular 200
Donati
Powered by SANATATEA PRESS GROUP