|
STIRI

COMUNICAT DE PRESĂ Asociația P.A.V.E.L. demarează un nou proiect, cu finanțare din partea Companiei Naționale “Loteria Română” S.A.
2019-11-21
30 noiembrie 2020

Asociația P.A.V.E.L. – asociația părinților care au copii bolnavi de cancer, a demarat în luna octombrie un nou proiect de ajutor social. Proiectul “Centrul de Servicii și Resurse P.A.V.E.L. – ajutor umanitar pentru copiii și tinerii care au cancer” este finanțat de către Compania Națională “Loteria Română” S.A, și are o durată de 12 luni.
Scopul proiectului este creșterea speranței de viață și a calității vieții pacienților cu cancer, copii și tineri prin oferirea unor servicii complexe socio-psiho-educaționale, complementare celor medicale precum și a sprijinului material și financiar necesar pentru acoperirea unor nevoi urgente de subzistență (procurarea unor medicamente, a unor investigații medicale / dispozitive, a unor nevoi de transport precum și a unui supliment de hrană în condițiile regimului adecvat recomandat de către medicii curanți). Pentru realizarea scopului propus, sprijinul din partea Companiei Naționale “Loteria Română” S.A. este esențial.
Grupul țintă este reprezentat de 500 copii și tineri diagnosticați cu afecțiuni oncologice, pacienți ai secțiilor de oncopediatrie și hematologie pediatrică cu vârsta cuprinsă între 0-26 de ani și familiile acestora. Beneficiarii sunt pacienți ai Institutului Clinic Fundeni și ai Institutului Oncologic „Prof. Dr. Alexandru Trestioreanu” București. Copiii provin din întreaga țară și în general, fac parte din familii care constituie cazuri sociale (beneficiari ai ajutorului social/venitului minim garantat), iar principala sursă de venit o reprezintă alocația copilului și indemnizația de însoțitor pe care de obicei mama o primește în perioada în care copilul este în tratament.
citeste stirea »

Directionati pana la 3,5 % catre Asociatia P.A.V.E.L.!
2019-04-23
25 mai 2020 – ultima zi de depunere a Formularului 230!
Datorita modificarilor legislative, acum puteti redirectiona pana la 3,5 % din impozitul pe venit catre Asociatia P.A.V.E.L. deoarece este FURNIZOR ACREDITAT DE SERVICII SOCIALE.
Cei 3,5 % din impozitul pe venit directionati de d-voastra catre Asociatia P.A.V.E.L. pot ajuta la:
- furnizare de materiale informative privind preventia, depistarea precoce si tratamentul cancerului;
- gazduirea gratuita a pacientilor si / sau insotitorilor acestora pe perioada spitalizarii;
- furnizarea de suport material si financiar familiilor copiilor bolnavi, dar si altor pacienti bolnavi de cancer - in functie de posibilitati (proteze ortopedice, acoperirea costurilor unor analize sau servicii medicale, scaune mobile, plata unor medicamente,..);
- pentru a face legatura intre familiile copiilor bolnavi (la solicitarea lor) si diferite clinici de peste hotare, in vederea efectuarii unui tratament sau a unei operatii, in cazuri deosebite;
- organizarea de evenimente pentru copiii spitalizati si supravietuitori, in si in afara spitalelor;
- terapie prin joc si arta la sectiile de oncologie si hematologie pediatrica si scoala de spital;
- consilierea psihologica a pacientilor si familiilor;
- lobby si advocacy pentru drepturile pacientilor cu cancer.
Scopul nostru este sa contribuim la schimbarea in bine a conditiilor de tratament si viata a acestor copii si tineri.
citeste stirea »
Asociația P.A.V.E.L. anunță încheierea cu succes a primului an al proiectului „Acces la servicii sociale integrate pentru copiii cu cancer”
2019-01-21

21 ianuarie 2021
București, 19 ianuarie 2021 - Asociația P.A.V.E.L. – asociația părinților care au copii bolnavi de cancer, a derulat în cursul anului 2020, cu sprijin financiar din partea Fundației United Way România, primul an al proiectului „Acces la servicii sociale integrate pentru copiii cu cancer”. Scopul proiectului a fost creșterea speranței de viață a pacienților cu cancer, copii și tineri, prin informare și prin oferirea unor servicii complexe socio-psiho-educaționale, complementare celor medicale. Accesibilitatea la serviciile medicale de bază a crescut, iar pacienții și însoțitorii lor și-au îmbunătățit capacitatea psihoemoțională de a face față bolii.
citeste stirea »
Voluntari pentru o comunitate sãnãtoasă
2018-10-19

Haideți alături de noi, în calitate de voluntari, ca să construim împreună o comunitate sănătoasă cu un viitor sănătos!
Pentru a crește accesul la o viață sănătoasă și a șanselor de supraviețuire a pacienților/foștilor pacienți oncologici din România, în septembrie 2018 am demarat proiectul O comunitate sănătoasă, un viitor sănătos. Proiectul, cu o duratã de șase luni, își propune să ofere servicii directe de suport și informare cu privire la sănătatea mentală și emoțională, nutriție și igienă pentru 350 de copii/tineri cu cancer și 350 de părinți, internați în Institutul Oncologic București și Institutul Clinic Fundeni și să publice/distribuie prima carte complexă de suport oncologic, sub formă de ghid, dezvoltând astfel resursele de suport dedicate pacientului cu cancer din România, pentru alți 1000 de beneficiari (copii/tineri în remisie, pacienți adulți, familie).
citeste stirea »
Vezi aici toate stirile »
Titlul stirii lorem ipsum
10-04-2016
Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit,
sed do eiusmod tempor incididunt ut labore et dolore magna aliqua.
Ut enim ad minim veniam, quis nostrud exercitation ullamco laboris
nisi ut aliquip ex ea commodo consequat. Duis aute irure dolor in
reprehenderit in voluptate velit esse cillum dolore eu fugiat nulla
pariatur.
citeste stirea »
Școala de Spital – Educația nu se oprește niciodată!
Asociația P.A.V.E.L. – asociația părinților care au copii bolnavi de cancer, derulează din 2012 un proiect educațional care are drept obiectiv prevenirea abandonului școlar în rândurile copiilor cu afecțiuni oncologice/hematologice și reintegrarea în învățământul public de masă. Proiectul are ca grup țintă copiii și adolescenții cu diagnostic oncologic sau prezint[ alte boli rare, fiind internați și tratați în cele două mari spitale din Bucuresti, în care Asociația P.A.V.E.L. este prezentă zi de zi: Institutul Oncologic București “Prof. Dr. Alexandru Trestioreanu” și Institutul Clinic Fundeni.
În acest context al spitalizării pe termen lung, Asociația PAVEL. promovează dreptul la educația și facilitează accesul la educație în perioada de spitalizare continua sau la spitalizarea în regim ambulatoriu
Activități principale:
- Elaborare unor instrumente de lucru: fisa de înregistrare, plan educational individualizat;
- Informare și evaluare inițială a grupului țintă
- Sesiuni individuale și de grup cu 350 de părinti/aparținători, pentru dezvoltarea abilităților parentale de îngrijire, educație si disciplinare în acord cu nevoile specifice ale copilului cu cancer, educație pentru un stil de viață sănătos, folosire computer – Școala părinților
- Sesiuni individuale/ateliere de job couching, realizare cv și scrisoare de motivație pentru părinți/aparținători
- Ateliere de relaxare și grupuri de suport, bilunar sau lunar, pentru a sesiza nevoile și preocupările aparținătorilor, pentru a încuraja deschidere și susținere reciprocă
- Acordarea de servicii educaționale și consiliere pentru de copii/tineri cu diagnostic oncologic și aparținători (evaluare si consiliere cerințe educaționale speciale, educație financiară, comunicare, studiu informatică și limbi străine, terapie ocupatională, terapie prin arta si joc, alfabetizare și consiliere vocațională/profesională, utilizare computer)
- Evaluare și testare aptitudini si interese în vederea reintegrarii socio-profesionale și educaționale pentru copii si tineri, aparținători
- Servicii de informare si suport in vederea orientării scolare si profesionale, continuarea școlii, identificarea de oportunități de angajare /calificare și de antreprenoriat pentrucopii/tineri/ părinti
- Dezvoltarea unei platform educaționale pentru elevii școlarizați la în spital și la domiciliu - funcționarea unei biblioteci virtuale
- Tabere educationale- Olimpida Elevilor- Pacienți – 6 ediții
Rezultate așteptate:
- Remedierea lacunelor în procesul educative
- Consolidarea cunoștințelor la elevii cu cerințe educaționale speciale
- Promovarea într-o clasă superioară cu rezultate bune și foarte bune
- Pregătirea, susținerea și promovarea unor examene de capacitate sau a examenelor de bacalaureat
- Înscrirea la studii universitare sau o școală postliceală
Puteti citi aici: Carta drepturilor la educație a copiilor și tinerilor cu nevoi speciale
|
|
Evenimente
Lu |
Ma |
Mi |
Jo |
Vi |
Sa |
Du |
28 |
29 |
30 |
31 |
01 |
02 |
03 |
04 |
05 |
06 |
07 |
08 |
09 |
10 |
11 |
12 |
13 |
14 |
15 |
16 |
17 |
18 |
19 |
20 |
21 |
22 |
23 |
24 |
25 |
26 |
27 |
28 |
29 |
30 |
31 |
01 |
02 |
03 |
04 |
05 |
06 |
07 |
calendar evenimente
|